Nimic, dar absolut nimic nu-mi mai alina suferinta. Sufar din lipsa de scopuri, pe deviza ''scopul meu in viata e sa nam niciun scop, stiu ca nosa il ating dar incerc non-stop''.Chestia asta numai merge.
Fumez si beau, dar tot nu se tu duce sentimentul acela tampit de ne-apartenenta. Incerc sa fac diverse ''activitati'', dar nici asta nu ma ajuta.
Monotonia este ucigatoare, si asta imi provoaca o stare de furie. Simt ca numai suport pe nimeni si nimic, simt ca toata lumea se intoarce impotriva mea.
Desi totul afara este alb, in sufletul meu e negru.
Imi doresc din tot sufletul sa vina vara, asta ar fi singura mea alinare..
Si cred ca eu urasc fericirea, si prefer sa fiu mizerabila si nefericita.
Poate ca nu vreau,dar viata ma facut mereu sa ma simt asa.
No comments:
Post a Comment